Abonamente de aerobic-step oferite de LA Gym

Va salut, dragele mele! 🙂

318329_213527702050480_243534384_nIntotdeauna am facut miscare, sport, dans…Practic, fara aceste coordonate, sau mai bine zis, repere, nu-mi pot imagina viata mea altfel. Din acest punct de vedere (si nu numai), ii multumesc din suflet mamei mele care m-a inscris la 4 ani la dansuri si balet. N-am stiut, nici atunci, nici in anii urmatori ca acele cunostinte dobandite, precum si arta de a invata pe cineva sa invete- Pedagogia, pe care aveam s-o studiez ulterior, impreuna cu Psihologia, ma vor ajuta in demersul meu de a transforma un “merg la job” banal,  intr-un job extraordinar, la care sa-ti faca placere sa mergi zilnic, si acea intalnire si socializare prin miscare cu oamenii care vin in fata ta si asteapta ca TU sa-i ajuti in atingerea scopului lor, sa-mi schimbe viata.

LA GYM inseamna, astazi, la 3 anisori si jumatate ai lui: Dans, DanceAerobic, Tonifiere, Pilates, Dans pe step,TAE BO Aerobic,  inseamna si relaxare, nu doar fizica, ci si mentala, inseamna filmuletele cu telefonul sau cu camera, atunci cand ai reusit o coregrafie si esti mandra de ea, astfel incat vrei sa le arati si celor dragi cam ce faci tu la sala si cum o platforma neagra… pe care in mod normal a-i folosi-o ca lada de depozitare legume… prinde viata si devine partenerul tau de dans!

Odata cu venirea vacantei, LA GYM impreuna cu Centrul Agrement Tampa- locul unde functioneaza LA GYM, va initia un Program: SANATATE PRIN MISCARE PENTRU COPIII BRASOVENILOR!!!
182353_348948741841708_1501646279_n

Astfel, copiii de toate varstele, 0-18 ani, vor putea veni la programele de sport, dimineata, intre 10-12, de trei ori pe saptamana, (zile alese impreuna cu micutii, in functie si de programul si orarul lor, inclusiv sambata, dupa ce vin de la mareeeeee) pentru a participa GRATUIT la programe special create pentru ei, in functie de varsta, necesitati (greutate, tip de personalitate, etc.). Mentionez, ca psiholog fiind m-am gandit si la copiii cu nevoi speciale, nu puteam sa initiez un asemenea program fara ei… asta inseamna, ca pot si vor participa si copiii pe care din pacate uneori societatea ii marginalizeaza… desi, stim cu totii, EI NU AU NICIO VINA! Astept deci pe copiii autisti (si Eintein a fost), hipoacuzici, handicap locomotor…DA, ATI AUZIT BINE, VA DANSA CU STEP-UL IN BRATE si incetez cu denumirile .. problemelor lor, practic orice copil din judetul nostru se poate bucura de aceste programe, diferite de orele de sport din scoala, dar urmarind acelasi scop, dezvoltarea fizica armonioasa a copilului.

Cam asta ESTE si INSEAMNA LA GYM. MISCARE, SANATATE, DISTRACTIE! Ne gasiti si pe site-ul: www.lagym.ro
46008_420538698016045_1742102609_n 209008_371062726296976_1576437203_n 582076_371063352963580_616566164_n 545827_348949258508323_1292626039_n

02.06.2013, Special gandit pentru aceasta zi importanta, dedicate doamnelor si domnisoarelor Biker-itze!

Lucia, LA GYM

396492_266095376793712_2032032588_n

Advertisements

Gândăcel și pictatul pe pereți

2012-08-24 17.47.15

În primul rând, norocul de a deţine o piesă de artă originală (fie ea  o pictură pe perete sau pânză), este acela că vei beneficia de o serie de emoţii şi sentimente de bucurie. Asta în primul rând!
Eu cu asta ma ocup …pictez, pictez, pictez!

DSC04428 00_by_cerceiandstuff-d3e1vbl 5

Ce pictez?
…pereţi
… pânze,
…. haine
….mobilier

Pentru cine pictez?
… pentru oameni care îşi doresc ceva frumos pe pereţi
… pentru cei care au pereţii prea albi
… pentru cei care au copii şi vor să aducă în camera lor,  personajele preferate din desene
… pentru cei care gustă arta
…. pentru cine participă la Skirt Bike

4 cam 2

Beneficiile picturilor autentice
…. sentimente de bucurie
… sentimente de linişte
…. originalitate
… subiect de discuţie pentru prieteni
… ambient
…. personalizarea căminului

www.picturigabriela.blogspot.ro

Vă aştept cu o surpriză special pregătită pentru prima ediţie a evenimentului Skirt Bike Braşov 2013! ….