Traseul si reguli importante pentru buna desfasurare a paradei de pe 10 septembrie!

Sâmbătă, 10 septembrie, colorăm din nou străzile oraşului de sub Tâmpa cu biciclete, ţinute chic şi coşuri pline cu flori. Ne vedem la ora 14.00, în Parcul Titulescu (vis-a-vis de Hotel Aro Palace), de unde vom porni în parada bine-cunoscută pe traseul: Parcul Titulescu – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Str. Hărmanului – R.A.T. Braşov – Str. Zaharia Stancu – Coresi Shopping Resort.

 

Ora de plecare

Ora de plecare va fi 15:00, aşa că vă sfătuim să ajungeţi din timp la start pentru a primi numerele de participare (pe care le veţi prinde de bicicletă) şi alte mici surprize din partea sponsorilor, un talon pentru a vă înscrie la tombolă, pentru a vă face poze şi a schimba impresii etc.

 

Finalul de paradă

Coresi Shopping Resort va fi gazda noastră în acest an, la final de paradă.  După parcarea bicicletelor în zona amenajată special cu garduri de protecţie şi decorată cu baloane, ne vom trage sufletul la zona de scenă din interiorul mall-ului. Veţi petrece pe ritmurile trupei brașovene Tertip, veţi lua parte la extragerea tombolei cu multe surprize și o veţi putea felicita pe cea mai activă biciclistă din această vară, care va câștiga o bicicletă Pegas.

 

Parcarea bicicletelor şi recuperarea lor la final

Coresi Shopping Resort ne alocă un rând din parcare pentru biciclete, între magazinele Lem`s şi Jysk (ca puncte de reper). Zona va fi împrejmuită cu garduri şi va avea capetele libere, pentru a se putea intra/ieşi pe acolo. Bicicletele se vor parca în interiorul zonei alocate, prinse de gard, prinse între ele sau sprijinite pe cric, după caz. Pe mijloc va fi păstrat un culoar pentru accesul la biciclete.

Voluntarii SkirtBike Braşov vor supraveghea în permanenţă parcarea, pentru ca bicicletele să fie în siguranţă.

Şi, foarte important!!! Când reveniţi după bicicletă, va trebui să arătaţi cel de-al doilea număr de participare pe care îl veţi primi la start! Nu îl pierdeţi!

 

Tombola

La start veţi primi un talon pe care îl puteţi folosi pentru înscrierea la tombolă (în urma completării lui cu numele şi numărul de telefon). Aceasta are loc în zona de scenă din mall, iar ridicarea premiilor se va face personal, pe loc, imediat după anunţarea numerelor câştigătoare. În cazul în care o biciclistă nu se prezintă pentru ridicarea premiului, are loc o nouă extragere ş.a.m.d.

 

Reguli în trafic pentru buna desfășurare a paradei

Din motive ce țin de circulația pe drumurile publice, de fluența traficului și de siguranța participanților, iată câteva sfaturi utile:

– Nu depășiți banda 1 de circulație!

– Respectaţi culoarea roşie a semaforului!

– Citiţi cu atenţie traseul propus şi urmăriţi-l pe hartă pentru a ştii zonele de parcurs!

– Nu depășiți, nu faceți trick-uri cu bicicleta, este o plimbare lejeră, nu un concurs!

– Respectati indicațiile polițiștilor şi voluntarilor coordonatori de traseu din intersecții sau semafoare (în această ordine)!

– Nu sunt permise altercațiile de orice natură cu șoferii sau alți participanți la paradă!

– Avem voie să claxonăm, să cântăm, să mulțumim sau să zâmbim oamenilor ce ne privesc 😉

 

Mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm în număr cât mai mare!

Ne vedem în Parcul Titulescu (vis-a-vis de Aro Palace) la ora 14.00! 😀

 

afis_skirtbike_brasov

BELAQVA Active Wellness susţine cea de-a 4-a editie SkirtBike Brasov!

BELAQVA Active Wellness premiază Cea mai Activă Biciclistă cu un abonament nelimitat la fitness şi piscină la BELAQVA în Coresi pentru o lună şi oferă pentru tombolă 2 abonamente nelimitate la fitness BELAQVA în Coresi pentru o lună.

Dar surprizele nu se opresc aici, deoarece fiecare participant la paradă va primi o intrare de o zi la BELAQVA în Coresi, la piscină şi fitness. Mulţumim mult pentru sprijinul acordat! 😀

BELAQVA Active Wellness 4

BELAQVA Spa and Wellness este un tărâm magic urban al bucuriei și al sănătății şi completează perfect ideologia Kronwell – cel mai nou hotel business & lifestyle din Brașov. Concept unic în Brașov, BELAQVA spa este evadarea ideală a călătorului obosit de astăzi, a oaspeților hotelului Kronwell și a consumatorilor de spa.

BELAQVA Active Wellness  1

Respectăm individualitatea fiecărui oaspete și urmărim să oferim îngrijire personalizată. Permiteți-ne să identificăm anxietățile, hrănim trupul, aducând echilibru minții și calm spiritului. Credem cu tărie că entuziasmul terapeuților noștri extrem de pregătiți vor transforma experiența dumneavoastră spa într-una extrem de eficientă dar totodată luxosă și excepțională. Toți terapeuții noștri au ca scop să aducă echilibrul într-o zi haotică. Respirați adânc, întineriți-vă trupul și întoarceți-vă pentru următoarea sesiune de relaxare pură. Exploră și intră în contact cu facilități wellness de ultimă generație, prin intermediul gamei noastre uimitoare:

– Cameră de tratamente Ayurvedice;

– Cameră de tratament Vichy Shower;

– 4 camere de tratamente multifuncționale;

– O cameră de tratamente special concepută pentru cupluri;

– O cameră de cupluri VIP ce include Jacuzzi, saună finlandeză și umedă private și pat de relaxare;

– 2 camere de tratamente faciale;

– Collarium;

– Cameră de relaxare;

– Camere de consiliere în materie de Beauty;

– Tratamente special concepute pentru sarcină;

– Zonă de Thermarium ce include sauna finlandeză, Frigidarium, sauna umedă, Cabina de sare Thalasso, Duș emoțional și Cameră de Relaxare;

– Piscină interioară;

– Vestiare spațioase pentru femei și bărbați;

– Servicii Express Bar;

– Loc de joacă Happy Shark pentru copii. – sursa

 

BELAQVA Active Wellness

 

BELAQVA Active Wellness 3

 

BELAQVA Active Wellness  2

 

Fetelor, vă aşteptăm la paradă! Şi nu uitaţi să vă înscrieţi la tombolă. Premiile sunt foarte, foarte mişto. Să nu ziceţi că nu v-am spus! 😀

 

Sursa foto.

Melon Helmets ofera ca premiu o casca Camouflage Pink la aceasta editie!

Anul acesta, Melon Helmets susţine parada SkirtBike şi oferă ca premiu ocupantei locului 2 din cadrul concursului „Cea mai activă biciclistă”, o cască model CamouflagePink. Mulţumim pentru sprijin! 🙂

Căştile Melon sunt căşti potrivite şi recomandate pentru mersul pe bicicletă, trotinetă, skateboard sau role. Sunt cu 30% mai uşoare decat căştile tradiţionale, datorită tehnologiei de construcţie de tip in-mold.  Au 12 orificii de aerisire, sistem de perniţe Coolmax şi o cataramă magnetică Fidlock ce asigură confortul şi protecţia necesară.

melon_helmets

Cea mai Activa Biciclista va castiga o superba bicicleta Pegas!

După 9 săptămâni de concurs, vă prezentăm cele mai active 3 bicicliste, fetele care au trecut mai departe în finală și care pot câștiga o bicicletă oferită de Pegas:

  1. Stere Georgiana cu 1026,5 km pedalați
  2. Anca Giosul cu 804 km pedalați
  3. Claudia Adiaconiței cu 592,9 km pedalați

 

Bicicleta este un Drumet Mov Mat. Cu amortizoare la roata din față, cauciucuri groase și un cadru modificat, Pegas Drumet e super confortabil, ca o plimbare în parc. Roți de 27,5″, cadru Damă de 16″, din Oțel CrMo, suspensie față, 3×8 viteze, frâne pe disc, echipare Sunrace M50.

drumet-mov-mat-16-3x8-viteze-1893

Premiul va fi acordat prin votul juriului, pe baza kilometrilor pedalați și printr-o poză chic de la parada de pe 10 septembrie. Mulțumim mult Pegas pentru sprijin! 🙂

***

Pegas, brandul românesc de biciclete care a bucurat copilăria multora dintre noi, a creat în ultimii ani biciclete adaptate pentru noua generație urbană, păstrând totuși un aer retro care îi face pe tineri să aprecieze ceea ce a fost valoros în trecut.

Iată povestea frumoasă a brandului Pegas:

Am pornit totul de la 0, intr-un garaj, in Cladirea Ciclop (construita in 1923), pe care am transformat-o intr-un punct de atractie major pentru tineri si pentru turistii straini care viziteaza Bucurestiul, punandu-i in valoare istoria si organizand evenimente inedite de arta urbana.

Am vandut pana acum peste 1500 de biciclete si suntem deja la a 4-a generatie de Pegas (reinventat). Ne-am adaptat permanent la cerintele celor peste 125.000 de fani din comunitatea Pegas de pe Facebook, dar mai ales a clientilor care au ales sa cumpere o bicicleta Pegas in locul unui brand strain arhicunoscut, acordandu-ne un vot de incredere si o sustinere neconditionata pentru proiectul nostru.

Datorita  lor am fost decis sa mergem mai departe, am crescut permanent calitatea produselor si suntem gata in acest moment sa incepem globalizarea brandului, astfel ca vrem sa ne batem de la egal la egal cu nume mari din industria bicicletelor din tari cu traditie, cum ar fi Olanda, Italia, UK  sau USA. – sursa

Bicicletele Pegas sunt cea mai bună alternativă pentru deplasarea în oraş. Cucerește orașul cu Pegas! 😀

pegas

 

Sursa foto.

Cu Mes Amis Boutique sunteti mereu in pas cu moda!

Ocupanta locului 3 din cadrul concursului ”Cea mai activă Biciclistă” va câștiga un voucher de cumpărături de la Mes Amis Boutique, în valoare de 400 RON. Mulțumim pentru sprijin fetelor! 🙂

mes_amis_boutique

După cum îi spune și numele, în magazin vă întâmpină o atmosferă prietenoasă și caldă, iar oricare ar fi gusturile voastre în materie de fashion, aici veți găsi cu siguranță o ținută care vă va pune în valoare. Cu un buget minim, poți ieși cu lejeritate din banalul cotidian. 😀

Se spune că femeile nu cheltuie, femeile investesc. Mes Amis Boutique este primul outlet din Brașov care satisface pasiunea voastră pentru rochii și ținute chic. Buticul s-a deschis din pasiune pentru modă și feminitate și vine în întâmpinarea doamnelor și domnișoarelor dornice de a fi în pas cu cele mai noi tendințe.

 

Adresa: Str. Iuliu Maniu, Nr. 16 (fostul Miele), Brașov

Telefon: 0728 165 745

Facebook: https://www.facebook.com/MesAmisBoutique

 

It’s all about Fashion and Brands. Enjoy! 😀

mes_amis_boutique_brasov

 

Sursa foto.