Raspunsuri si sfaturi pentru buna desfasurare a paradei de pe 10 septembrie!

skirt_bike_brasov

 

Vă prezentăm mai jos, la fel ca la ediţiile trecute, câteva sfaturi utile şi reguli pentru buna desfăşurare a paradei:

 

  1. Cine poate veni la SkirtBike Braşov?

Parada SkirtBike este un eveniment care se adresează în principal femeilor, dar nu interzice participarea bărbaților care doresc să le însoţească. Accesul copiilor sub 14 ani cu bicicleta, pe drumuri publice este interzis, însă pot fi transportați în scaune de bicicletă.

 

  1. Cât costă participarea? Unde mă înscriu?

Participarea este gratuită, înscrierea se face la punctul de Start: la Parcul Titulescu (vis-a-vis de Aro Palace). Pentru a evita aglomeraţia şi pentru o bună desfăşurare, vă recomandăm să respectaţi ora stabilită de întâlnire (la 14.00). Aici voluntarii vă vor împărţi materiale promoţionale, numere de participare şi cupoane pentru tombolă, ca-n anii anteriori, iar partenerul nostru de încredere, Aqua Carpatica, va asigura hidratarea.

 

  1. Pot participa dacă nu am bicicletă?

Organizatorii SkirtBike Brașov nu pun la dispoziție și nu facilitează închirierea bicicletelor. Vă recomandăm să apelaţi la centrul specializat I’Velo din Piaţa Sfatului. Atenţie, numărul bicicletelor este limitat!

 

  1. Care este traseul?

Coloana de biciclişti va pedala pe traseul: Parcul Titulescu – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Str. Hărmanului – R.A.T. Braşov – Str. Zaharia Stancu – Coresi Shopping Resort.

 

  1. Rochia/fusta este obligatorie?

Nu, este o recomandare, pentru a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. Purtați haine lejere, confortabile. Purtați tocuri doar dacă ați mai pedalat astfel și sunteți ok cu ele. Nu vă puneți în pericol de dragul look-ului! Până la urmă este important să vă simtiţi în largul vostru şi să puteţi pedala în siguranţă. Căştile de protecţie sunt apreciate!

 

  1. Pot participa şi domnii?

Sigur că da. Domnii sunt așteptați și ei să pedaleze în ținute elegante alături de doamne, să le ofere sprijinul, flori și să se asigure că se simt în largul lor pe șosea.

 

  1. Unde vor fi parcate bicicletele la Coresi?

Coresi Shopping Resort ne alocă un rând din parcare pentru biciclete, între magazinele Lem`s şi Jysk (ca puncte de reper). Zona va fi împrejmuită cu garduri şi va avea capetele libere, pentru a se putea intra/ieşi pe acolo. Bicicletele se vor parca în interiorul zonei alocate, prinse de gard, prinse între ele sau sprijinite pe cric, după caz. Pe mijloc va fi păstrat un culoar pentru accesul la biciclete. Voluntarii SkirtBike Braşov vor supraveghea în permanenţă parcarea, pentru ca bicicletele să fie în siguranţă.

 

  1. Cum îmi voi recupera bicicleta din zona amenajată?

Când reveniţi după bicicletă, va trebui să arătaţi cel de-al doilea număr de participare pe care îl veţi primi la start! Nu îl pierdeţi! Cu el veţi putea ridica şi premiul de la tombolă, în cazul în care câştigaţi!

 

  1. Dacă voi câştiga la tombolă, cum îmi pot revendica premiul?

Ridicarea premiilor se va face personal, pe loc, imediat după anunţarea numerelor câştigătoare, pe baza numărului de participare pe care îl primeşti la start (va fi în dublu exemplar pentru revendicarea premiului de la tombolă în caz de câştig şi pentru recuperarea bicicletei din parcare). În cazul în care o biciclistă nu se prezintă pentru ridicarea premiului, are loc o nouă extragere ş.a.m.d.

 

  1. Cât durează evenimentul?

Între 14:00 – 20:00. 2 ore le vom petrece împreună la Coresi Shopping Resort. 🙂

 

    11. Ce ne așteaptă la Coresi?

 

Trupa Tertip şi HomeboyLDJ vor întreține atmosfera, veţi lua parte la extragerea tombolei cu multe surprize și o veţi putea felicita pe cea mai activă biciclistă din această vară, care va câștiga o bicicletă Pegas.

 

  1. Ediţia aceasta se va desfăşura concursul „Cea mai chic biciclistă”?

Anul acesta vom premia „Cea mai activă biciclistă”, în urma înscrierii la concursul  nostru lansat în luna iulie, cu aplicaţia Strava. După 9 săptămâni de concurs, cele mai active 3 bicicliste, fetele care au trecut mai departe în finală și care pot câștiga o bicicletă oferită de Pegas sunt : Stere Georgiana (1026,5 km pedalați), Anca Giosul (804 km pedalați) şi Claudia Adiaconiței (592,9 km pedalați). Premiul va fi acordat prin votul juriului, pe baza kilometrilor pedalați și printr-o poză chic de la parada de pe 10 septembrie.

 

Ne vedem în Parcul Titulescu (vis-a-vis de Aro Palace) la ora 14:00!

 

skirt_bike_brasov_colaj

Răspunsuri și sfaturi pentru buna desfășurare a paradei de pe 6 iulie

1. Cine poate veni la SkirtBike?

Este un eveniment care se adresează în principal femeilor, dar nu interzice participarea bărbaților, ei fiind rugați să dea prioritate femeilor, lăsându-le în partea din față a coloanei.

Accesul celor mici cu bicicleta, pe drumuri publice este interzis, însă pot fi transportați în scaune de bicicletă sau atașați de bicicleta părinților.

2. Doar cu bicicleta?

• Da, doar cu bicicleta!

3. Pot participa dacă nu am bicicletă?

• La fiecare ediție e un număr limitat de biciclete închiriate gratuit pentru SkirtBike. La ediția din 6 iulie, acestea s-au rezervat deja.

• Dar se poate face închiriere contra-cost. Fiind o perioadă aglomerată, recomandăm rezervarea cu 24 ore înainte, conform indicațiilor de pe site-ul I`Velo.

• Organizatorii SkirtBike Brașov nu pun la dispoziție și nu facilitează închirierea altor biciclete decât cele menționate mai sus.

4. Unde este centrul de închiriere?

• Centru de închiriere al bicicletelor este in Piața Sfatului.

5. Cât costă participarea? Unde mă înscriu ?

• Participarea este gratuită, înscrierea se face la fața locului. Vă rugăm să veniți mai devreme decât ora de start anunțată (la 12.30 este perfect).

• Înscrierea va asigura participarea la tombola de la Bistro Ma Ccocotte unde este after party-ul.

6. Care este traseul?

Punct de întâlnire: Parcul Titulescu (vis-a-vis de Aro Palace).

Traseu: Parcul Titulescu – blvd. Eroilor – blvd. 15 Noiembrie – Calea București – giratoriu Poienelor – blvd. Saturn – blvd. Alexandru Vlahuță – blvd. Gării – str. Aurel Vlaicu – blvd. Griviței – str. 13 Decembrie – blvd. Iuliu Maniu – str. Nicolae Iorga – str. Lungă – str. De Mijloc – str. Nicopole.

7. Rochia/fusta este obligatorie?

• NU, este doar o recomandare, fetele sunt invitate să participe îmbrăcate în ținute cât mai chic, pentru a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare.

• Bărbații în kilt sunt foarte apreciați.

• Dorim să păstrăm evenimentul cycle chic, orice ar însemna asta pentru voi.

8. Cât durează evenimentul?

• Între 13.00-20.00, însă se poate prelungi, dacă vă simțiți bine alături de noi. 🙂

9. Unde este afer-party-ul și ce ne așteaptă acolo?

• La Bistro Ma Cocotte, pe strada Nicopole nr 34A, vis-a-vis de Spitalul Clinic de Copii.

HomeboyLDJ va întreține atmosfera cu ritmuri de vară, după cum chiar el se descrie: „Homeboy is alphabet bender, music selector and experienced trash collector!”.

Soundopamine – o trupă nouă ne va încanta cu ritmuri techo/deep house/local disco și lounge.

• Zona de târg cu produse handmade la care participă 12 artizani.

• Zona verde de „Stat Blană”, cu pături.

 

Alte sfaturi utile:

• Purtați haine lejere, confortabile.

• Purtați tocuri doar dacă ați mai pedalat astfel și sunteți ok cu ele; daca purtati tocuri, sa aveti si altceva la schimb, caci finish-ul va fi pe iarba, vom dansa si vom petrece pana dupa ora 20.00. Nu vă puneți în pericol de dragul look-ului.

• O pălărie și ochelari de soare v-ar ajuta.

• Hidratarea va fi asigurată de Aqua Carpatica.

 

Reguli pentru buna desfășurare a paradei:

• Nu depășiți banda 1 de circulație

• Nu depășiți, nu faceți trick-uri cu bicicleta, este o plimbare lejeră, nu un concurs.

• Respectati indicațiile polițiștilor si voluntarilor din intersecții sau semafoare (în această ordine).

• Respectați indicațiile voluntarilor coordonatori de traseu.

• Nu sunt permise altercațiile de orice natură cu șoferii sau alți participanți la promenadă.

• Avem voie să claxonăm, să cântăm, să mulțumim sau să zâmbim oamenilor ce ne privesc.

 

Ne vedem în Parcul Titulescu (vis-a-vis de Hotelul Aro) începând cu ora 12.30!

Skirt Bike Brasov by Daniel-Mihai Ghinescu